Pe HaiSaRadem.ro vei gasi bancuri, glume, imagini, video, fun, bancuri online, bancuri tari, imagini haioase, videoclipuri haioase, distractie online. Nu ne crede pe cuvant, intra pe HaiSaRadem.ro ca sa te convingi. |
S.C. HIDROELECTRICA S.A.
Complexul
hidroenergetic Cerna-Motru-Tismana
Istoric
Ideea folosirii cursurilor de apă a dat
naştere la invenţii din cele mai vechi timpuri, începutul
pierzându-se în negura vremurilor. Dinainte de epoca stăpânirii romane,
geţii construiseră mori şi pive pentru măcinarea
minereurilor sau prelucrarea lânii.
Morile Tismanei au urmat o evoluţie
asemenea bisericilor. Cele din secolul trecut, înlocuiesc pe altele mult mai
vechi şi aşa mai departe. Cele mai vechi mori se află în satele
Sohodol şi Izvarna. Vă prezentăm mai jos moara şi gaterul
de la „bâlbăros”, izvorul cel mare al Izvarnei. Imaginea a fost luată
în 1939 de istoricul Ion Conea.
Astăzi acestea nu mai există, aici se află acum staţia de
captare pentru alimentarea cu apă a oraşului Craiova.
Moara şi gaterul din 1939, alături de actuala
staţie de captare de la Izvarna
Dar unele mori vechi se păstrează şi se mai
folosesc şi azi. Iată mai jos, în stânga, o altă moară de
la Izvarna si în dreapta, „Moara cu butoaie” de la Sohodol monument de
tehnică populară dobândită timp de milenii. Ele fac parte din
obiectele de patrimoniu ale Tismanei şi sunt vizitate de mulţi
turişti.
Şantierul de la Tismana
După
construirea între anii 1964-1971 a Sistemului hidroenergetic şi de
navigaţie „Porţile de Fier”, inginerii de aici studiază
soluţia captării râurilor Cerna, Motru şi Tismana în vederea
producerii de energie electrică. Se proiectează construirea unor mari
lacuri de acumulare, legate subteran între ele
într-un mare Complex Hidroenergetic, capabil să susţină
sistemul energetic naţional în perioada vârfului de consum.
Organizarea de
şantier de la Porţile de Fier se mută la Tismana şi într-un
timp record se construiesc coloniile Centru lângă Stadionul cel vechi al
Tismanei , Coşbuc pe Valea Tismanei, Tismăniţa la poalele
nord-estice ale Cioclovinei, colonia Pocruia şi altele asemenea pe râurile
Bistriţa, Motru, Cerna.
Urmează
pentru Tismana o perioadă de boom economic, forţa de muncă este
atrasă de salariile bune acordate pe noile şantiere de lucru deschise
pe lângă colonii. Migrarea ei antrenează declinul exploatării
forestiere şi a industriei de artizanat.
Dar
câştigurile oamenilor de pe şantier, se observă în
amenajările urbanistice. Apar o serie de construcţii noi de case, se
reabilitează cele vechi, se construiesc anexe. După finalizarea
lucrărilor însă, o parte din forţa de muncă migrează
odată cu şantierul, la noile amenajări de pe râul Jiu
Complexul hidroenergetic Cerna-Motru-Tismana
Prezentarea preluată din săptămânalul „Imaginea
Gorjului”
aparţine prof. P. Maxim iar fotografiile prof. N.Tomoniu
ACH este un ansamblu de
lucrări destinate satisfacerii folosinţelor de apă din cursul
mijlociu al Jiului şi producerii de energie electrică.
Schema de amenajare s-a
dezvoltat prin aplicarea principiului concentrării debitelor în principale
acumulare printr-o reţea de captări şi aducţiuni secundare,
în paralel cu concentrarea căderii într-o centrală mare situată
subteran.
Amenajarea cuprinde, in faza
finala un număr de cinci acumulări si patru centrale hidroenergetice.
Folosinţele de apa din
bazinul hidrografic al râului Jiu, necesită debite mult mai mari
decât cele ce se pot obţine prin
regularizarea Jiului, aşa încât ideea de baza a proiectului
amenajării Cerna-Motru -Tismana a fost derivarea din bazinul râului Cerna
a unor debite având valori importante .
In acest fel s-a asigurat în medie o
triplare a debitului de apă pe
sectorul mijlociu al Jiului, în special pentru marele termocentrale : Rovinari,
Turceni, Işalnita şi platforma industriala a municipiului Craiova.
Cele patru hidrocentrale
functionează în regim de vârf de sarcină utilizând potenţialul
hidroenergetic al râurilor Cerna, Motru, Tismana şi Bistriţa precum
şi al afluenţilor acestora .
Staţia de transformare a CHE Tismana
CHE
Tismana subteran
Este cea mai mare
unitate hidroenergetică din cadrul Complexului hidroenergetic
Cerna-Motru-Tismana. Centrala uzinează apă din lacul de acumulare
Motru, ce are un volum util de 2,9 mil.m.c. prin intermediul unei conducte
forţate în lungime de 8580 m. Centrala Hidroelectrică Tismana
Subteran este echipată cu două hidroagregate cu turbine Francis cu ax vertical şi
cameră spirală metalică cuplate cu două generatoare având o
putere instalată de 53 MW fiecare. Producţia medie anuală de
energie electrică se situează la cifra de 262 GWh. Debitul turbinat
este evacuat în lacul Tismana aval printr-o galerie de fugă cu o lungime
de 4405 m. In prezent, sunt în studiu de finalizare lucrările la galeria
de aducţiune de la barajul clocotiş în lungime de 11400 m, în scopul
aducerii la valoarea instalată a puterii disponibile.
Lacul CHE Tismana Aval
Este o centrală
hidroelectrică de tip baraj amplasată în frontul de retenţie pe malul
stâng al râului Tismana. Ea a fost pusă în funcţiune în anul 1985
şi prelucrează o cădere netă de 9,5 m din lacul Tismana
Aval.
Acumularea Tismana
Aval se află la confluenţa dintre râul Tismana şi debitul de
apă turbinat de către centrala Hidroelectrică Tismana Subteran,
fiind ultima verigă din lanţul hidroenergetic Cerna-Motru-Tismana.
Producţia medie
anuală de energie electrică se ridică la valoarea de 6 GWh.
Barajul de la Vâja pe vremea
betonării – Foto Toni Miute
CHE Clocotiş
Este situată pe Valea râului
Bistriţa şi a fost dată în exploatare în anul 1987. Centrala
Hidroenergetică Clocotiş uzinează apă din lacul de
acumulare aferent barajului Vîja
printr-o aducţiune subterană cu o conductă
forţată în lungime de 1092 m.
Integrarea în cadrul complexului
hidroenergetic Cerna-Motru-Tismana se află în faza de execuţie, prin
aceasta urmărindu-se ca volumul de apă turbinat de către CHE
Clocotiş să fie utilizat ulterior de către CHE Tismana Subteran.
Lacul de acumulare Cerna Aval
Acumularea
Valea lui Iovan
Este realizată
prin bararea râului Cerna în aval cu confluenţa cu râul Iovan, într-o
zonă încastrată între culmile sud -estice ale Masivului Godeanu
şi cel nord-vestic al Masivului Mehedinţi, în aşa numitul Culoar
al Cernei. Bazinul colector are o suprafaţă de 131 kmp, cu dispunere
perpendiculară pe Valea Cernei. Acumularea volumului de apă se
realizează atât din afluenţa naturală a râului Cerna, cât şi prin
lucrările complexe de captare a principalelor pâraie din zonă.
Astfel, aportul suplimentar de debit este de 4,2 mc/s faţă de 5,8
mc/s, cît este debitul mediu natural al
râului Cerna. Aceste captări secundare sunt: Craiova, Olanul,
Stîrminos, Balmez, Alunul şi Motru.
Lacul de acumulare
format în spatele barajului are o suprafaţă de 292 ha şi volumul
maxim de 124 milioane mc. Apa prelevată din acumularea Valea lui Iovan
este transportată către CHE Motru prin aducţiunea subterană
Cerna -Motru cu o lungime de 5930 m.
Castelul de echilibru din Cioclovina -
Tismana
Nivelul lacului de acumulare Motru este
la baza acestui uriaş din beton
CHE Motru
Este situată pe
malul drept al văii râului Motru, în amonte de primirea afluentului Valea
Mare. Centrala Hidroelectrică Motru este prima treaptă energetică realizată în cadrul complexului Cerna
-Motru- Tismana, fiind situată în
suprafaţa lacului de acumulare Motru. Centrala Hidroelectrică Motru a
fost dată în exploatare în anul 1979.
Infrastructura
clădirii centralei este alcătuită dintr-o cuvă etanşă din beton armat turnat
monolit îngropată pe o adâncime de 17 m în roca de bază şi
udată de apele râului Motru pe o înălţime de 10 m .
Barajul Motru este
situat în avalul CHE Motru la confluenţa pârâului Valea Mare cu râul
Motru.
Volumul de apă
acumulat în lacul Motru este turbinat de
către hidroagregatele aferente CHE
Tismana subteran, prin intermediul aducţiunii subterane
Motru-Pocruia-Tismana cu o lungime de 8.580 m, cu diametrul interior de 3,6
m la o diferenţă maximă
de nivel de 263 m.
Centrala
Hidroelectrică Motru uzinează apă din lacul de acumulare Valea
lui Iovan, cu un volum util de 124 milioane m.c., prin intermediul
aducţiunii prin conducta forţată din barajul Cerna. CHE
Motru are o putere instalată de
50MW iar producţia medie anuală de
energie electrică se
situează la valoarea de 130 GWh.
prima pagina - contact - Prezentare
– Localitati - Proiecte - Executiv - Legislativ - Monumente - Zone naturale protejate |