Biserica Buna Vestire

 

Considerente istorice

 

          Prin construcţia acestei biserici, ieromonahul Mănăstirii Tismana NICODIM (egumen între 1713.06.29-1720.10.28) repară o mare nedreptate făcută satului Tismana, a cărui tradiţie religioasă fusese uitată, de vreme ce mănăstirea captase întreaga atenţie credincioşilor de aici şi până la Dunăre.

          Marele sprijin de care se bucurase Mănăstirea Tismana, din partea voievozilor Basarabi, diminuase, în timp, aproape complet importanţa satului Tismana în viaţa religioasă a zonei. Basarabii îşi aduseseră ruda sa, Cuviosul Nicodim, care construise mănăstirea iar acesta, îi impusese reguli însuşite la Muntele Athos. Influenţa grecească şi chiar şi cea sârbească, se simţeau bine la Mănăstirea Tismana iar elementul autohton, tradiţional,  fusese copleşit.

          Nicodim Runcanu  (egumen al mănăstirii între 1713.06.29-1720.10.28, originar din Runcu Gorjului) şi Nicodim Curpeneanu (egumen între 1726.12.09-1731.01.01) au fost primii egumeni ai Mănăstirii Tismana, adevăraţi patrioţi, care au iniţiat o mişcare de reabilitare a vechii tradiţii religioase a poporului român, construind în satul Tismana, biserica „Bunei Vestiri” iar pe dealul Cioclovina, biserica Schitului Cioclovina de jos, cu hramul Sfinţii Voievozi.

Le urmează arhimandritul Partenie, care după ce-şi petrecuse la mănăstire 44 ani din viaţă şi egumenise opt ani, în al nouălea an, în 1935, începe construcţia bisericii „Izvorul Tămăduirii” din noul centru al Tismanei. La 1 octombrie 1836, el se face schimnic, primind numele de Pimen. Roadele muncii sale fuseseră extraordinare şi de multe ori, locuinţele lui erau schiturile din dealurile de la Eroni. Îşi dedicase viaţa, pentru a lucra aşa cum lucrau pe dealurile din jur ţăranii români, iar la plecarea sa ca schimnic, lasă mănăstirii via din dealul Eroni, casă, pivniţă, cramă, „pometuri de pruni”, adică tot ce realizase mai bun în viaţă.

În vârful acestei mişcări de încurajare a elementului autohton, se situează de departe egumenul Dionisie LUPU care chiar în primul an ca egumen, 1807, ajută la construcţia bisericii din satul Pocruia.

Tot atât de mare patriot ca şi Tudor Vladimirescu, pe atunci numit „Theodor vel sluger”, Dionisie Lupu este remarcat prin mişcarea sa de punere în valoare a tradiţiilor religioase specific româneşti şi devine astfel, mitropolitul Ţării Româneşti. Putem spune că dacă acum avem o Biserică Ortodoxă Românească cu un puternic specific naţional, aceasta se datorează egumenilor patrioţi de la Mănăstirea Tismana.

Nu putem şti exact dacă Nicodim Runcanu remarcase faptul că satul Tismana, făcea parte acele vechi sate creştinate cu mult înainte de venirea lui Nicodim. Putem bănui că da, deşi abia acum avem dovada clară a acestui fapt, prin descoperirea recentă a unei cruci săpate în piatră. Piatra fusese răsturnată, nu ştim de cine şi de ce, iar semnul crucii rămăsese secole sub pământ. Ceea ce este însă evident, este că Nicodim Runcanu sesizase corect faptul că satul Tismana avea o bogată conştiinţă religioasă iar aceasta era formată tradiţional, în care elementul autohton era prioritar. Ea venea din adâncurile istoriei şi nu se formase în vremea Cuviosului Nicodim ci doar se cizelase într-un sincretism spontan.

 

Sâmbăta Morţilor

Femei aşteptând începerea slujbei la Biserica Buna Vestire

 

Aşezare. Dezvoltarea satelor în jur.

 

          Biserica Bunei Vestiri este aşezată la nordul localităţii Tismana de astăzi, puţin înainte de a intra în defileul Văii Tismanei, mai în vale de locul numit Ruşeaţă. În vechime aici era partea „ruşească” a satului Tismana, fapt confirmat de  Dan Vodă prin hrisovul său din 3 octombrie 1385 prin care dăruia mănăstirii Tismana „i Tismenî po o(d)voiu stranu (v)elico vî ligaceşco i ruşeşco…” = „şi Tismenii pe amândouă ţinuturile cât sunt de mari în Ligăcea şi Ruşeaţă”.

Facem menţiunea, ca localnici şi cunoscători ai locurilor, că aceasta trebuie să fie traducerea exactă a actului, iar traducerea dată de Al. Ştefulescu „şi Tismana pe amândouă părţile cât a fost ligăşească şi ruşească” este un pic mai confuză. Dan Vodă nu dăruia numai satele de pe cele două părţi ale râului Tismana ci întregul lor ţinut (stranu) aceasta însemnând dealurile Gorgan, Eroni precum şi pădurea Şerşori.

Locul unde este aşezată acum biserica se găsea la vechi intersecţii de drumuri:

-         Valea Tismanei – Ruşeaţă – Şerşori – Vişa – Vânăta

-         Ruşeaţă – Şerşori – Comoară – Nereaz (cu bifurcaţie în Şerşori spre Eroni)

-         Eroni – Ruşeaţă – Ligăcea (pe vechiul drum de „sub coastă”, pe marginea Gorganului) – Pocruia – Isvarna – Costeni – Padeş (drumul lui Tudor Vladimirescu)  

Un alt motiv pentru construcţia bisericii, este faptul că locuitorii vechii aşezări tracice din Ruşeaţă se înmulţiseră şi îşi construiseră noile case „la drum”, adică pe marginea şoselei ce duce spre Mănăstirea Tismana, tot aşa cum mai târziu unii locuitori mai înstăriţi, îşi vor construi case „spre luncă”.

Spre luncă, se va construi în timp, un nou sat, „mahalaua Prundu” şi era denumit aşa după ce se mai construise o „mahala”, adică un sat aparte, ai cărui locuitori, ţigani, fuseseră robi ai mănăstirii. Aceştia lăţiseră satul Ligăcea format din câteva case „peste apă”, adică peste râu de Ruşeaţă, şi cu timpul, acestea vor fi asimilate mahalalei vechilor robi, dezrobiţi de Bibescu Vodă în 1844. La 1847, dezrobirea se făcea deja fără despăgubire şi procesul se încheie, ţiganii intrând într-o etapă de emancipare. Asimilarea în rândul românilor, prin căsătorii mixte, este un fenomen în zilele de astăzi foarte normal.

 

Pomelnicul. Ctitorii.

 

          Pomelnicul bisericii ne arată că pe când era egumen la mănăstire NICODIM Runcanu (între 1713 iunie 29 şi 1720 octombrie 28) în zilele sfinţiei sale, s-a zidit această biserică. Egumenul Nicodim Curpeneanu (egumen între 1726.12.09-1731.01.01) fiind pe vremea părintelui Nicodim din Runc, ispravnic şi totodată „proegumenul Runcanu(lui)”.

          Şi amândoi „o am zidit” şi unde se cinsteşte hramul Bunei Vestiri a Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria. (Imaginea de mai jos)

Imaginea nu este originalul ci o reproducere, în care scrierea chirilică a originalului, a fost înlocuită cu o scriere bisericească din timpurile recente, respectându-se totuşi, ortografia pictorului.

 

 

          Ctitorii:

-    Jupân Constandin căpriţ ot Tismana au murit în Craiova zugrăvindu-se biserica

-         Nicodim eromonah au zidit.

-         Acest log(o)f(ăt) Dumitru au fost purtători de grije.

-         Maria soţia.

În stânga intrării:

-         Jupân Pavel Purcariu ot Craiova, întâi ctitor.

-         Jupâneasa (numele lipseşte)

-         Theodorache sîn Pavel.

Pe tâmplă se citeşte:

UCadese a şti că această tâmplă sau făcut cu cheltuiala dumnealor

acestor titori Savastian erishimonaf Ioan erimonaf (şters) Dumitru logof. Tudor logof.

1814 Aprilie 3

Pe clopot:

Anul Domnului 1793

(După Al. Ştefulescu – „Gorjul istoric şi pitoresc”, Tipografia N.D. Miloşescu, 1904, paginile 280 pomelnicul şi 281 ctitorii)

 

Să remarcăm şi menţionarea lui Tudor Vladimirescu ca logofăt. El este menţionat şi la biserica de la Pocruia, construită de egumenul mănăstirii Dionisie Lupu la 1807. Dionisie Lupu, aşa cum am mai menţionat, va deveni mitropolit al Ţării Româneşti.

            Nu numai Mănăstirea Tismana are importanţă pentru istoria noastră ci, aşa cum se constată, şi bisericile Tismanei. 

 

***